Valoarea despăgubirilor solicitate de Gabriel Resources în dosarul Roșia Montană a ajuns la aproximativ 6,7 miliarde dolari. Când e așteptată decizia

Valoarea despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României în urma opririi proiectului minier aurifer de la Roşia Montană a ajuns la aproximativ 6,7 miliarde de dolari, după actualizări alte dobânzilor, față de momentul la care compania a dechis procedura litigioasă la  de arbitral la Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID), potrivit unui răspuns transmis de Guvern, pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor.

Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), a fost, la nivelul anului 2024, de aproximativ 6,7 miliarde USD, a informat Guvernul, joi, 22 februarie, ca răpuns la solicitarea Agerpres.

Traseul procedurii de la ICSID

Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) de la Washington – entitatea care a fost chemată să arbitreze diferendul de miliarde de dolari dintre canadienii de la Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), care dezvoltă proiectul minier aurifer cu același nume din Munții Apuseni, și statul român – poate să dea o decizie finală până cel târziu pe 12 martie, conform documentelor oficiale.

Într-un răspuns la solicitarea Gândul, de vineri, 9 februarie, reprezentanții Secretariatului ICSID din capitala SUA au transmis că nu poate fi anunțată data publicării deciziei în procedura care durează de peste opt ani înainte ca membrii comisiei să ia o decizie, aceasta urmând să fie disponibile pe site-ul ICSID.

Procedura de arbitraj a fost inițiată de Gabriel Resources pe 21 iulie 2015  și declarată închisă de tribunal pe 14 septembrie 2023, arată înregistrările oficiale.

Astfel, din moment ce reglementările ICSID prevăd că tribunalul trebuie să emită decizia finală către părți în termen de 120 de zile de la închiderea procedurii, ceea ce ar însemna data de 29 decembrie, dacă sunt data ar fi urmat să fie în 12 ianuarie, luând în calcul zilele lucrătoare.

Totuși, instanța poate prelungi cu 60 de zile a perioadei în care să ia și să redacteze decizia finală, posibilitate la care a făcut apel, așa cum arată informările publice.

În cazul Roșia Montană, tribunalul a anunțat recent părțile că va face uz de acest termen suplimentar de 60 de zile, astfel că decizia va fi emisă în orice zi până cel târziu pe 12 martie 2024.

În cazul Roșia Montană, Gabriel Resoruces a transmis, pe 20 decembrie, că tribunalul a anunțat recent părțile că va face uz de acest termen suplimentar de 60 de zile, astfel că decizia va fi emisă cel târziu pe 12 martie 2024  sau înainte de această dată.

Și Ministerul Finanțelor Publice a răspuns la solicitarea Gândul, pe 19 februarie, că nu i s-a comunicat o dată oficială pentru anunțarea deciziei. „Referitor la solicitarea dumneavoastră, în contextul dosarului arbitral internațional nr.ARB/15/31 de pe rolul  Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții, în care părţi sunt Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), pe de o parte, şi România, pe de altă parte, vă informăm că, în data de 19 septembrie 2023, tribunalul arbitral a comunicat părților că declară închisă procedura, nefiind indicat un termen aproximativ pentru emiterea hotărârii arbitrale”, au transmis oficialii Ministerului Finanțelor.

Cum a fost calculat prejudiciul

Arbitrajul a fost inițiat de Gabriel Resources în baza  tratatelor bilaterale de investiții Canada-România și Regatul Unit-România, după ce s-a considera prejudiciat de statul român prin refuzul de a autoriza proiectul minier.

Gabriel Resources Ltd. Canada deține pachetul majoritar de acțiuni, de 80,6858% la compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, restul fiind controlat de statul român, prin Minvest Roșia Montană.

„RMGC urmează să dezvolte cea mai modernă mină din România, la Roşia Montană, aducând beneficii importante economiei româneşti. În calitatea sa de mină model, Proiectul Roşia Montană va stabili un nou standard pentru mineritul aurifer responsabil, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel mondial. Valoarea totală a investiţiei în dezvoltarea proiectului minier este estimată la 1,7 miliarde de dolari”, se arată pe site-ul companiei, cotată la Bursa din Toronto (simbol GBU).

„Pornind de la un preț al aurului de 1.200 de dolari / uncie, proiectul minier de la Roşia Montană poate aduce peste 5 miliarde de dolari în economia României, din care 2,3 miliarde USD ca venituri ale statului din taxe și impozite și 2,9 miliarde USD ca încasări ale furnizorilor și angajaților români. În total, proiectul ar aduce României beneficii directe şi indirecte de 24 miliarde USD și ar reprezenta una dintre cele mai mari investiţii străine din România. În plus, proiectul prevede o garanție de mediu de 146 milioane USD și investiții semnificative pentru patrimoniul din Roșia Montană. Mina de la Roșia Montană poate genera mii de locuri de muncă, respectând legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană și aplicând cea mai modernă tehnologie disponibilă”, susținea compania într-un comunicat de acum apropae 10 ani.

Pe scurt, RMGC a cerut compesanții pentru acțiunile și inacțiunile statului pentru avizarea proiectului. În memoriul de peste 400 de pagini, depus la ICSID în iunie 2017, canadienii explică tot raționamentul din spatele pretențiilor care, acum aproimativ șapte ani, erau de peste 4 miliarde de dolari.

Mai precis, RMGC face referire la declarațiile premierului Emil Boc din 1 august 2011 și solicita să fie despăgubită confomr valorii de piață din ziua precendentă, 29 iunie, numită „data evaluării”, când valoarea unei acțiuni era aproape de valoarea-record pe bursa de la Toronto, plus dobânzi.

„În acest caz, România a expropriat investițiile Gabriel Resources printr-o serie de acțiuni desfășurate în timp. Aceste acțiuni au început, așa cum am anunțat, pe 1 august 2011, când prim-ministrul (Emil Boc – n.r.), președintele (Traian Băsescu – n.r.), ministrul Culturii (Kelemen Hunor – n.r.) și ministrul Mediului (Laszlo Borbely – n.r.) au făcut declarații publice prin care au comunicat decizia Guvernului de a nu permite continuarea proiectului pe baza acordurilor deținute de Gabriel Resources și RMGC la acea dată și de a solicita ca termenii proiectului și acordurile semnate de stat cu privire la RMGC să fie renegociate, pentru a crește beneficiile financiare ale statului. Seria de acte și omisiuni care a urmat atunci și de-a lungul timpului a culminat cu o expropriere, care a debutat sigur, așa cum se vede limpede în retrospectivă, în august 2011, ceea ce indică că, pentru respectarea legii și a tratatelor de protejare reciprocă a investițiilor semnate de România cu Canada și Marea Britanie, lui Gabriel Resources ar fi trebuit să i se ofere compensații în sumă egală cu valoarea de piață a investițiilor sale din ziua imediat precedentă, respectiv de pe 29 iulie 2011”, se arată în memoriul RMGC din 2017.

„Nu s-au oferit compensații în această sumă – nu s-au oferit de altfel nici un fel de compensații – asta pe lângă enormele pierderi provocate Gabriel Resources prin confiscarea investițiilor sale. Nu numai că lui Gabriel Resources nu I s-au oferit nici un fel de compensații, nici măcar nu s-a recunoscut formal că i se datoreaza vreo compensație, cu excepția declarațiilor publice ale premierului Ponta care a arătat că proiectul îndeplinea toate condițiile pentru a fi autorizat și că ar avea dreptul la compensații de miliarde dacă va fi respins. Mai mult, ca urmare a exproprierii investițiilor Gabriel Resources de către stat, fără nici un fel de compensații, statul s-a îmbogățit substanțial și pe nedrept, din moment ce beneficiază de roadele investițiilor foarte consistente ale Gabriel Resources”, a susținut RMGC.

Astfel, calcule invocate în documentul de acum aproape șapte ani arătau că Gabriel Resources a suferit o pagubă de 3,286 miliarde de dolari, care, cu dobânzi, ar fi ajuns la 4,377 miliarde de dolari, la momentul 30 iunie 2017.

Într-un document ulterior, canadienii au transmis ICSID că ar accepta și aproximativ un sfert din despăgubirile cerute inițial, mai exact doar cu recuperarea investițiilor sale efective, estimate la 760 milioane dolari, plus dobânzi, în anumite condiții.

Argumentele Guvernului

Conform documentului publicat joi de Agerpres, Guvernul a prezentat şi un scurt istoric al litigiului dintre Gabriel Resources şi România, în speţa privind aşa-numitului „proiect minier aurifer de la Roşia Montană” și a menţionat că eventualele căi de atac la care ar putea face apel autorităţile române în acest caz se regăsesc în „Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975”.

„Acţiunea arbitrală internaţională a fost iniţiată în anul 2015 împotriva României de către doi investitori străini, respectiv Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), şi a fost întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995). Aceasta a primit numărul ARB/15/31. Pe această cale, reclamanţii au solicitat tribunalului arbitral internaţional să constate că România a încălcat tratamentul just şi echitabil şi deplina protecţie şi securitate a investiţiei Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), drepturi protejate de cele două acorduri internaţionale de protecţie a investiţiilor. Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate a fost, la nivelul anului 2024, de aproximativ 6,7 miliarde USD”, informează Guvernul.

Reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a fost realizată de către Ministerul Finanţelor, în conformitate cu dispoziţiile OUG nr.126/2005.

Reprezentarea juridică a României în acest dosar a fost asigurată de consorţiul format din societăţile de avocatură Lalive Avocats (Elveţia) şi SCA Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu (România). Tribunalul arbitral a fost constituit din trei membri cu experienţă internaţională, respectiv un elveţian, un argentinian şi un australiano-elveţian.

Executivul precizează că, în cursul susţinerilor detaliate a acţiunii arbitrale, reclamanţii au afirmat că „acest diferend a fost determinat de modul de implementare a aşa-numitului Proiect minier aurifer de la Roşia Montană”.

Guvernul prezintă succint şi susţinerile de fapt generale pe care reclamanţii le-au invocat în acest dosar.

„Guvernul a inclus în mod necorespunzător şi apoi a menţinut o zonă a proiectului minier aurifer de la Roşia Montană pe o Listă a Monumentelor Istorice începând cu anul 2010. Organismul competent român (Comisia de specialitate constituită în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor) nu a emis o recomandare cu privire la evaluarea impactului Proiectului minier aurifer de la Roşia Montană asupra mediului timp de aproximativ nouă ani (2006-2015). Ulterior, s-a susţinut că nici până în prezent nu este emis un astfel de acord de mediu”, se arată în document.

Conform Executivului, reclamanţii au susţinut şi că, în anul 2013, „Parlamentul a iniţiat o lege care nu era necesară şi, ulterior, a respins proiectul de lege care ar fi permis implementarea Proiectului minier aurifer de la Roşia Montană”.

„În privinţa listării zonei Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, s-a susţinut că: nominalizarea şi Listarea UNESCO a făcut implementarea proiectului minier imposibilă din punct de vedere legal, deoarece, din punct de vedere al legislaţiei române, planurile de urbanism trebuie să prioritizeze protejarea moştenirii culturale în dauna drepturilor miniere şi trebuie să reflecte ‘măsurile de protecţie speciale’ care se aplică monumentelor istorice care fac obiectul Listării UNESCO; nominalizarea şi Listarea UNESCO este fundamentată pe moştenirea culturală a zonei (evaluată ca peisaj) şi, prin urmare, peisajul trebuie să fie subiectul unui plan de urbanism care să conţină măsuri speciale de protecţie a lui (o noţiune care este incompatibilă cu implementarea proiectului minier); planurile de urbanism în cauză trebuie să prioritizeze protejarea moştenirii culturale în dauna drepturilor miniere şi, prin urmare, este imposibil pentru aceştia să obţină autorizaţia de construire pentru proiectul minier; întrucât subiectul moştenirii culturale este ‘Peisajul minier Roşia Montană’, în conformitate cu Convenţia UNESCO, România şi-a asumat obligaţii care sunt incompatibile cu a permite ulterior implementarea proiectului minier; deşi UNESCO a recomandat în anul 2018 ca România să îşi restrângă nominalizarea la lucrările miniere din perioada romană şi site-urile arheologice aferente (observând că proprietatea în sine nu constituie peisaj cultural), România nu a urmat această recomandare- care ar fi putut fi compatibilă cu Proiectul minier- şi a menţinut nominalizarea cu titlul ‘Peisajul minier Roşia Montană’ tocmai pentru că Listarea UNESCO a fost mereu dorită în scopul de a nu permite ulterior implementarea proiectului minier; faptul că „Peisajul minier Roşia Montană” a fost simultan înscris şi pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în pericol „până la îndepărtarea pericolelor asupra integrităţii sale datorate unor posibile activităţi extractive miniere” demonstrează şi mai mult că a permite ulterior implementarea proiectului minier ar fi incompatibilă cu Listarea UNESCO”, se arată în răspunsul pentru Agerpres.

Guvernul precizează că în apărările sale scrise România a respins acuzaţiile reclamanţilor privind încălcarea acordurilor internaţionale (…) şi a prezentat tribunalului arbitral argumentaţia sa privind culpa proprie a reclamanţilor pentru faptul că nu au reuşit să obţină avizele prevăzute de legislaţia naţională pentru construirea facilităţilor necesare exploatării miniere din localitatea Roşia Montană şi pentru exploatarea minieră propriu-zisă.

România a mai arătat că reclamanţii sunt „singurii responsabili” pentru starea în care se găsesc astăzi, deoarece „nu au reuşit să obţină nici măcar licenţa socială pentru exploatarea minieră”.

„Sintagma «licenţă socială» este în mod uzual utilizată în industria minieră pentru a exprima suportul pe care companiile, care doresc să exploateze într-o anumită zonă, trebuie să îl obţină din partea comunităţilor locale şi a altor persoane interesate. Faptul că reclamanţii nu au obţinut licenţa socială şi că aceştia, prin intermediul societăţii române care deţine licenţa de exploatare, au eşuat în obţinerea avizelor necesare pentru implementarea proiectului minier nu poate constitui o culpă a României”, se spune în răspunsul transmis Agerpres.

Totodată, în privinţa listării zonei Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru a apăra deciziile deja luate de unele autorităţi publice naţionale, avocaţii României au susţinut că „înscrierea la UNESCO nu aduce atingere dreptului investitorilor să solicite obţinerea permiselor necesare pentru realizarea proiectului minier”. De asemenea, s-a invocat şi că „decizia de înscriere nu reprezintă o acţiune a României, ci a UNESCO”.